Echipa Hyundai Shell World Rally debuteaza in WRC, in cadrul raliului de la Monte-Carlo

• Hyundai Shell World Rally, pregatita pentru Campionatul Mondial de Raliuri
• Echipa isi propune sa finalizeze raliul de la Monte-Carlo cu ambele modele Hyundai i20 WRC participante
• Thierry Neuville si Dani Sordo vor pilota automobilele cu numerele 7 si 8

La doar un an de la alcatuirea echipei Hyundai Motorsport, aceasta va participa cu doua modele Hyundai i20 WRC la raliul de la Monte Carlo, organizat de FIA - prima etapa din cele 13 ale Campionatului Mondial de Raliuri (WRC), editia 2014.

Echipa Hyundai a avut la dispozitie sase luni pentru testare, cumuland 8.000 de kilometri parcursi in 16 sesiuni de evaluare in Europa. Astfel, raliul de la Monte-Carlo reprezinta o continuare a demersurilor intreprinse de catre membrii echipei Hyundai pentru adaptarea la cerintele WRC.

Aflandu-se la prima participare in WRC, raliul de la Monte-Carlo reprezinta debutul echipei Hyundai Shell World Rally, al modelului Hyundai i20 WRC, dar si al belgienilor Thierry Neuville si Nicolas Gilsoul si al spaniolilor Dani Sordo si Marc Martí.

Recunoscut drept una dintre cele mai dificile etape din cadrul WRC, raliul de la Monte-Carlo reprezinta o provocare pentru noua echipa. Hyundai Shell World Rally a inregistrat rezultate pozitive in timpul testelor, iar pentru acest eveniment principalele obiective sunt: acumularea de kilometri si de experienta in competitie. Fiecare raliu marcheaza o oportunitate in dezvoltarea continua a echipei si a modelului i20.

„Pentru acest raliu, am alcatuit o echipa tanara formata din profesionisti”, a declarat directorul echipei, Michel Nandan. „La Monte Carlo vom pune in aplicare toate cunostintele acumulate pana in prezent. Acest raliu reprezinta un obiectiv semnificativ din programul nostru de dezvoltare. Este un moment important pentru toti membrii. Aceasta etapa este dificila, insa este este o oportunitate de a debuta in WRC”, a adaugat Nandan. „Dispunem de doi piloti bine pregatiti, care vor sustine intreaga echipa. Thierry poate realiza performante extraordinare, iar Dani detine cunostinte solide si experienta WRC, dar si in raliul de la Monte Carlo. Pot afirma ca avem o echipa bine structurata. Nu ne-am stabilit obiective privind rezultatele, deoarece prioritatea noastra este sa finalizam raliul cu ambele modele, sa acumulam cat mai multe cunostinte si sa utilizam informatiile pentru a ne perfectiona in etapele viitoare”, a afirmat Nandan.

Luna trecuta, echipa Hyundai Shell World Rally a pregatit prima etapa a sezonului, cu o saptamana de teste in Alpii francezi, cu Neuville si Sordo pilotand modelul Hyundai i20 WRC. 

Pentru Neuville – care va pilota modelul Hyundai i20 WRC cu numarul 7, anul acesta va marca cea de-a patra participare la raliul Monte-Carlo, dar si debutul in calitate de pilot al echipei Hyundai Shell World Rally: „Atat eu, cat si Nicolas (Gilsoul, copilotul) suntem nerabdatori sa demaram aceasta noua aventura, alaturi de Hyundai si de modelul i20 WRC. Raliul de la Monte Carlo este unul dificil, iar ritmul si alegerea corecta a anvelopelor sunt esentiale. Traseul este imprevizibil si nu poti sti ce te asteapta dupa urmatorul viraj. Un strat subtire de gheata, plus o greseala minora faciliteaza iesirea in decor”, a declarat Neuville. „Obiectivul nostru este sa finalizam etapa, sa acumulam experienta si multi kilometri, pentru dezvoltarea modelului Hyundai i20 WRC. Este dificil sa recreezi aceleasi conditii pe care le vom regasi in cadrul raliului, dar am efectuat multiple teste inainte de aceasta etapa si am parcurs trasee in conditii meteo variate.”

In cadrul raliului de la Monte-Carlo, Sordo (va concura cu Hyundai i20 WRC cu numarul 8) va contribui la consolidarea echipei cu experienta sa in raliuri: „Eu, alaturi de Marc (Martí, copilotul), suntem incantati sa incepem acest sezon impreuna cu echipa Hyundai Shell World Rally, la debutul sau in raliul Monte-Carlo. Conditiile meteo sunt variate si orice se poate intampla. Dorim sa finalizam acest raliu si sa oferim echipei cat mai multe rezultate pentru a continua programul de dezvoltare”, a adaugat Sordo. „In decembrie, am evaluat Hyundai i20 WRC. Obiectivul testelor a fost de a ne obisnui cu masina, dar si de a gasi cele mai bune variante pentru aceasta etapa. Ne-am alaturat echipei in urma cu o luna si ne-am integrat foarte bine. Fiecare membru este motivat si ne dorim rezultate pozitive”, a concluzionat spaniolul.

Raliul de la Monte-Carlo se afla la cea de a 82-a editie, prima s-a desfasurat in 1911. Editia de anul acesta marcheaza revenirea evenimentului in regiunea Haute-Alpes, cu un traseu care include 15 probe speciale, care totalizeaza 383,88 kilometri, desfasurate pe parcursul a trei zile. Conditiile meteo si alegerea corespunzatoare a anvelopelor sunt elemente esentiale in aceasta etapa. Echipajele vor avea la dispozitie 40 de anvelope (plus cinci pentru testul final) - furnizate de catre Michelin, partenerul tehnic al echipei. Raliul de la Monte-Carlo este dificil, iar pilotii trebuie sa acorde atentie fiecarui detaliu, deoarece o greseala minora poate insemna incheierea etapei.

Raliul Monte-Carlo a debutat luni, 13 ianuarie, cu traditionalul start formal din Place du Casino. Insa actiunea a demarat miercuri cu testul final, urmat, joi, de prima zi oficiala a competitiei.


Top