Hyundai dezvaluie interiorul noii generatii i20

Hyundai dezvaluie interiorul noii generatii i20
  • Noul model i20 prezinta influente de design interior contemporan
  • Insertiile fine si colorate in plansa de bord accentueaza dimensiunile habitaclului
  • Plafonul panoramic sporeste senzatia de confort, transformand interiorul modelului i20 intr-un spatiu placut si relaxant

Hyundai dezvaluie primele imagini ale interiorului noii generatii i20. Un habitaclu inaltat, confortabil si spatios, pentru o experienta cat mai placuta atat pentru conducatorul auto, cat si pentru pasageri.

Una dintre cele mai interesante caracteristici ale interiorului acestui model este utilizarea unor blocuri de culoare care creeaza senzatia de spatiu, oferind un aspect armonios si placut. Un obiectiv important al echipei de design a fost pozitionarea Hyundai i20 printre primele modele din segment in termeni de calitate perceputa a interiorului. Studii independente, realizate in randul consumatorilor din Germania si Marea Britanie, au evidentiat faptul ca acestia apreciaza designul si confortul oferite de interior, plasandu-l inaintea principalilor sai concurenti.

Pentru suprafetele interioare - plansa de bord si interiorul portierelor - a fost utilizat un material de calitate superioara, placut la atingere, care se remarca prin rezistenta, pastrand un aspect premium de durata.

Cromatica interioara completeaza finisajele exterioare, remarcandu-se prin eleganta si versatilitate. Noua generatie i20 propune patru variante in nuante vibrante: Elegant Beige, Grey Blue, Cappuccino si Comfort Grey, fiecare fiind inspirata de tendintele actuale in materie de design.

Pentru a evidentia dimensiunile impresionante, ocupantii locurilor din fata beneficiaza de spatiu suplimentar la cap, picioare si umeri, in timp ce locurile din spate pot acomoda confortabil pana la trei adulti. Plansa de bord si panourile interioare ale portierelor prezinta o insertie colorata, asortata nuantei tapiteriei scaunelor, care accentueaza noul design al fantelor de ventilatie, situate deasupra plansei de bord, orientate spre portiere, concepute pentru a asigura circulatia eficienta a aerului in habitaclu.

Pentru a oferi o consola centrala cat mai functionala si intuitiva si un interior cat mai aerisit, echipa Hyundai, responsabila de ergonomie, a grupat diferite functii precum cea audio, incalzirea si ventilarea.

Noua generatie i20 va fi prezentata publicului in premiera mondiala in cadrul Salonului Auto de la Paris 2014. Conferinta de presa Hyundai va avea loc in Hala 3 la ora 16:00 CET, pe data de 2 octombrie.