Hyundai inaugureaza primul centru global de date, in China

  • Centrul Global Big Data va avea sediul in Guiyang, China
  • Aceasta facilitate pune bazele unui nou sistem – „Hyundai Car Cloud”
  • Sistemul de operare si platforma de service introduc servicii avansate de conectivitate

Hyundai a inaugurat primul centru de date la nivel mondial in provincia Guizhou din China, cu scopul de a colecta si analiza un volum substantial de date. Capacitatea de cercetare si dezvoltare privind optiunile de conectivitate este extinsa astfel, sporind totodata mediul de afaceri in China.

Obiectivul Hyundai, in ceea ce priveste sistemul de operare (ccOS) si platforma de service (ccSP), este de a stimula crearea unor functii de conectivitate adaptate clientilor chinezi. Sistemul de operare optimizeaza transmisia si receptia de mare viteza a datelor in interiorul autovehiculului, in timp ce platforma de service conecteaza conducatorul auto cu serviciile „Internet of Things” (IoT). Centrul de date monitorizeaza stilul de condus si eventualele probleme, oferind actualizari constante de soft.

Situat in capitala provinciei Guizhou, Guiyang, aceasta facilitate acopera o suprafata de 1.200 metri patrati. Guiyang este unul dintre orasele cu cea mai rapida crestere din China, care gazduieste giganti tehnologici precum IBM, Apple si Alibaba.

„Cunostintele acumulate in urma analizei de date vor contribui la accelerarea dezvoltarii tehnologiilor de conectivitate, raspunzand astfel nevoilor in continua schimbare ale clientilor”, a declarat Seung-Ho Hwang, Executive Vice President si Head of Auto Intelligence Division la Hyundai Motor.

Directiile viitoare privind optiunile de conectivitate

Patrunderea pe piata din Guiyang reprezinta primul pas al retelei globale de centre Big Data, care are la baza centrul intern de date Hyundai Motor din Uiwang, Coreea de Sud. Aceasta facilitate este condusa de un grup de specialisti care au un rol vital in consolidarea capacitatilor companiei in aplicatiile Big Data. Noul centru din China va reprezenta baza pentru actiunile viitoare, reteaua de date urmand a fi extinsa la nivel global in urmatorii ani.

Colaborarea cu China Unicom

Producatorul a semnat un acord cu China Unicom, al doilea furnizor de telecomunicatii din China, pentru a dezvolta o platforma de analiza predictiva. Hyundai urmareste parteneriate strategice cu importante companii de tehnologie. In acest sens, in 2016 a incheiat un parteneriat cu Cisco. In luna iunie a acestui an, a anuntat parteneriatul cu Baidu, fiind primul producator care si-a echipat vehiculele de pe piata din China cu tehnologia de navigare MapAuto si cea cu recunoastere a vocii, OS Auto.

In 2016, a fost prezentata pentru prima data strategia dezvoltarii de autovehicule cu dotari avansate de conectivitate, deschizand calea noilor inovatii in domeniu. Totodata, a fost anuntata intentia de colaborare cu firme globale de IT, pentru dezvoltarea conceptului de „Hyper-Connected and Intelligent Car”, cu rolul de a transforma vehiculul intr-un „computer performant pe roti”. Viziunea Hyundai este de a oferi clientilor conectare permanenta depasind barierele legate de timp si spatiu.

Despre Hyundai

Hyundai Auto Romania, parte a Grupului Tiriac, este reprezentantul marcii Hyundai in Romania din anul 1994 si aduce pe piata nationala noua modele Hyundai, atat din gama autoturismelor, cat si din cea a autovehiculelor comerciale. Fondata in 1967, Hyundai Motor Company s-a transformat in Hyundai-Kia Automotive Group, care este cotat drept al cincilea producator auto la nivel mondial incepand din anul 2007.


Top