Hyundai va dezvolta un sistem de navigatie cu realitate augmentata holografica, in urma unei investitii strategice in compania WayRay

  • Sistemul de display AR holografic va contribui la imbunatatirea experientei la volan;
  • Compania va extinde aplicarea tehnologiei AR si in alte domenii;
  • Investitia strategica sustine planurile Hyundai in ceea ce priveste viziunea asupra mobilitatii viitoare.

Hyundai colaboreaza cu start-up-ul elvetian WayRay pentru dezvoltarea unui sistem de navigatie cu realitate augmentata holografica, care va echipa viitoarele vehicule. Obiectivul companiei este de a implementa sistemul in productia de serie inca din anul 2020.

„WayRay are o expertiza remarcabila in dezvoltarea hardware si software pentru sistemele de afisare AR (realitate augmentata) holografice. Colaborarea Hyundai - WayRay ne va ajuta sa punem bazele unui nou sistem care sa utilizeze tehnologia AR pentru a imbunatati nu numai functiile de navigatie, dar si pentru a crea o platforma AR pentru orase/ mobilitate inteligente, acestea fiind noile zone de interes care vor contribui la indeplinirea obiectivului Hyundai de a oferi experiente inovatoare clientilor”, a declarat Dr. Youngcho Chi, Chief Innovation Officer si Vice Presedinte Executiv la Hyundai Motor Group.

Solutiile AR holografice de la WayRay creeaza o experienta bazata pe realitatea augmentata, in care obiectele virtuale se integreaza perfect in experienta de condus. In comparatie cu dispozitivele conventionale de tip heads-up de pe piata, tehnologia WayRay dispune de un sistem de proiectie mai mic, care ofera o imagine mai clara si care poate fi instalat in aproape orice vehicul.

Campul vizual extrem de larg permite afisarea mai multor obiecte virtuale la o distanta confortabila pentru conducatorul auto. Sistemul nu are restrictii in ceea ce priveste dimensiunile si poate proiecta chiar si un afisaj care sa acopere intregul parbriz. Tehnologia poate fi integrata, de asemenea, si pe geamurile laterale, furnizand pasagerilor servicii variate de infotainment. In prezent nu exista nicio alta tehnologie care sa ruleze la acesti parametri.

Posibilitatile de utilizare a acestei tehnologii in industria auto sunt nelimitate. Datele despre trafic pot fi afisate in campul vizual al conducatorului auto, astfel incat acesta sa isi pastreze atentia asupra drumului. In plus, informatiile despre navigatie vor avea la baza viteza reala a autovehiculului, inclusiv detalii despre trecerile de pietoni care urmeaza pe drum sau despre pietonii angajati in traversare si alte semnale rutiere de avertizare.

WayRay a fost fondata in 2012 si s-a pozitionat rapid ca lider mondial in ceea ce priveste tehnologia AR holografica. Compania are cartierul general in Elvetia, iar centrul R&D este un Rusia.

„Suntem mandri ca Hyundai ne considera un partener de incredere si ca am ajuns sa respectam standardele ridicate pentru un investitor atat de important precum Hyundai”,a mentionat Vitaly Ponomarev, CEO al WayRay.


Top