Hyundai a obtinut doua premii IDEA 2020

Hyundai a obtinut doua premii pentru excelenta in design la IDEA 2020 (International Design Excellence Awards): medalia de aur la categoria „Commercial & Industrial Products” pentru exoscheletul robotic Hyundai VEX (Vest Exoskeleton) si medalia de bronz la categoria „Automotive & Transportation” pentru conceptul Hyundai『45』. De asemenea, conceptul Hyundai Prophecy a ajuns pana in etapa finala. Acestea au fost apreciate pentru designul indraznet si elegant, dar si pentru modul in care contribuie la imbunatatirea calitatii vietii utilizatorilor.

Exoscheletul robotic Hyundai VEX
VEX este un costum robotic creat pentru a usura munca fizica a angajatilor din fabrici, cu scopul de a imbunatati eficienta si de a preveni accidentele de munca. Sistemul, care imita articulatiile umarului uman, ofera mobilitate si putere de ridicare mai bune, contribuind astfel la cresterea productivitatii. Vesta exoscheletica functioneaza fara ajutorul unei baterii, folosind un modul multi-link de asistenta la ridicare.

VEX are o greutate de 2,5 kg, fiind cu 22 - 42% mai usor decat oricare alt produs concurent si poate fi purtat ca un rucsac. Utilizatorul isi introduce mainile printre bretelele de prindere pe umar, dupa care se fixeaza pe piept si pe talie cu ajutorul unor centuri. Sectiunea din spate poate fi ajustata cu pana la 18 cm pentru a se potrivi cu inaltimea utilizatorului. Gradul fortei de asistenta poate fi ajustat pe 6 niveluri, pana la o forta de 5,5 kg.

VEX a fost conceput pentru lucratorii de pe linia de productie a caror munca se desfasoara la o inaltime mai mare decat cea a capului, precum si pentru cei care monteaza conductele de frana sau sistemul de evacuare sub vehicul. Rezultatele programului pilot - desfasurat in doua dintre fabricile Hyundai Motor Group din Statele Unite - au evidentiat ca utilizarea VEX de catre angajati a contribuit la cresterea productivitatii si la reducerea oboselii fizice.

Modelul concept Hyundai 『45』
Modelul concept 『45』 prefigureaza noua directie stilistica a gamei Hyundai, axata pe electrificare, tehnologii autonome si design inteligent. 『45』 elogiaza prototipul de acum 45 de ani, Hyundai Pony Coupe Concept, pentru a propune o experienta inedita la bord.

Exteriorul are ca sursa de inspiratie primul model concept al marcii Hyundai, Pony Coupe, prezentat in anul 1974. Hyundai 『45』 dispune de o constructie de tip monococa, similara cu arhitectura avioanelor din anii 1920. Denumirea este data de unghiul de 45 de grade al caroseriei, care formeaza o silueta in forma unui diamant, prefigurand directia de design a viitoarelor vehicule electrice ale marcii.『45』 are la baza conceptul Hyundai „Style Set Free”, care ofera o viziune despre modul in care oamenii vor calatori in viitor. Astfel, Hyundai reinterpreteaza experientele la bordul unui vehicul autonom.

Modelul concept Prophecy
„Prophecy” urmeaza formele si proportiile conceptului 『45』 prezentat anul trecut, fiind inspirat de filosofia de design Hyundai „Sensuous Sportiness”, caracterizata prin linii simple si structuri minimaliste. Autovehiculul dispune de o silueta iconica, cu proportii perfecte inspirate de un design aerodinamic. Utilizand un ampatament extins si console de dimensiuni reduse, echipa de designeri Hyundai a obtinut Ultimate Automotive Form, caracterizata prin suprafete fluide, design armonios si functionalitate.


Top