Hyundai Motorsport continua dezvoltarea noului R5

  • Hyundai Motorsport a testat modelul R5 timp de trei zile, la Fontjoncouse, in sudul Frantei.
  • Noul R5 a fost dezvoltat de Divizia Clienti din cadrul Hyundai Motorsport din Alzenau, primul autovehicul urmand a fi livrat in vara acestui an.

Hyundai Motorsport a testat timp de trei zile noul R5, in sudul Frantei, la Fontjoncouse. Dupa probele initiale de fiabilitate desfasurate in luna ianuarie, modelul a fost testat pe macadam, obiectivul prinicipal fiind dezvoltarea amortizoarelor si suspensiei.

Kevin Abbring, pilotul de teste al echipei, pentru dezvoltarea noului R5, a condus masina pe parcursul celor trei zile, avand la baza experienta sa cu modele similare.

Drumurile denivelate si foarte dure din zona Fontjoncouse au reprezentat locatia ideala pentru dezvoltarea suspensiilor, R5 fiind primul autovehicul conceput de departamentul pentru clientii privati din cadrul Hyundai Motorsport. Modelul va avea un propulsor de 1,6 litri turbo, cu injectie directa, un restrictor de 32 mm si o cutie de viteze cu cinci trepte, conform informatiilor prevazute in regulamentul FIA pentru aceasta categorie.

Noul R5 a fost conceput pentru a participa in Campionatul Mondial de Raliuri 2 (WRC 2) si in Campionatul European de Raliuri (ERC). Divizia Clienti Hyundai Motorsport este condusa de italianul Andrea Adamo, care coordoneaza o echipa formata din 30 de persoane cu experienta in dezvoltarea noilor modele de competitie. Procesul de omologare debuteaza in vara, urmand ca in scurt timp sa fie livrat si primul autovehicul.

„A fost inca un test incheiat cu succes cu noul R5. Acesta este primul proiect dezvoltat special pentru clientii privati in cadrul Hyundai Motorsport. Dorim sa dezvoltam o masina fiabila care sa se comporte excelent pe orice tip de suprafata, tinand cont ca va fi utilizata in campionate nationale si regionale din intreaga lume. Kevin, care a pilotat deja versiunile similare ale competitorilor, a venit cu un plus de experienta care ne-a ajutat. Vom avea din ce in ce mai multe sesiuni de teste pentru a respecta termenele de omologare si productie finale”, a declarat Andrea Adamo, manager proiect Hyundai Motorsport – Divizia Clienti.

Noul R5 va fi omologat in vara acestui an si va fi disponibil ulterior clientilor privati, respectand standardele impuse de FIA in ceea ce priveste categoria R5.

Despre Hyundai

Hyundai Auto Romania, parte a Grupului Tiriac, este reprezentantul marcii Hyundai in Romania din anul 1994 si aduce pe piata nationala noua modele Hyundai atat din gama autoturismelor, cat si din cea a autovehiculelor comerciale usoare. Fondata in 1967, Hyundai Motor Company s-a transformat in Hyundai-Kia Automotive Group, care este cotat drept al cincilea producator auto la nivel mondial incepand din anul 2007.


Top