Echipa Hyundai Motorsport se lupta pentru un loc pe podium in Raliul Sardiniei

Echipa Hyundai Motorsport se lupta pentru un loc pe podium in Raliul Sardiniei
  • Echipa Hyundai Motorsport se lupta pentru cel de-al saselea podium consecutiv in Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC), dupa prima zi din Raliul Sardiniei;
  • Thierry Neuville se afla pe locul secund in clasamentul general.


Hyundai Motorsport se lupta pentru un loc pe podium in Raliul Sardiniei, etapa a saptea in Campionatul Mondial de Raliuri FIA (WRC). Dupa o zi agitata in Raliul Sardiniei, Thierry Neuvillese afla pe locul secund in ierarhia generala, fiind cel mai bine clasat pilot al echipei.

Andreas Mikkelsen si Anders Jæger, copilotul sau, au avut un parcurs bun in prima parte a zilei, Mikkelsen reusind sa se impuna pe PS2 (Tula 21,99 km) si PS3 (Castelsardo 14,52 km), preluand conducerea raliului. Din pacate, echipajul norvegian a fost nevoit sa abandoneze din cauza unei probleme aparute pe speciala a saptea.

Neuville, liderul clasamentului general inaintea acestei etape, a fost primul la start si s-a impus pe PS5 (Monte Baranta 10,78 km) si PS8 (Tergu - Osilo 14,14 km), reusind sa incheie ziua pe locul secund.

„A fost o zi foarte solicitanta. Sa pleci primul la start nu este usor, indiferent de conditiile de pe drum. Ploaia a facut ca dezavantajul sa nu fie atat de mare, dar stiam ca va fi o lupta intensa. Masina a functionat bine si sunt multumit ca am reusit sa castig doua probe speciale.”, a declarat Thierry Neuville.

Hayden Paddon si Seb Marshall au avut o abordare mai prudenta si au incheiat prima zi din Raliul Sardiniei pe pozitia a sasea.

„Desi am terminat ziua fara probleme si suntem in top sase, nu suntem multumiti, trebuie sa schimbam abordarea. Vom incerca sa urcam in clasament pana la finalul raliului”, a mentionat Hayden Paddon.

Dupa abandonul de pe PS7, Andreas Mikkelsen va continua raliul conform regulamentului Rally 2 si va incerca sa acumuleze cat mai multe puncte pentru echipa.

Cu sapte probe speciale programate sambata si alte patru duminica, Hyundai Motorsport va incerca sa acumuleze in Sardinia cat mai multe puncte pentru a apara pozitia in clasamentul constructorilor.

„Am avut parte de foarte multa actiune in prima zi din Raliul Sardiniei. Andreas si Anders au avut un parcurs excelent dimineata si este dezamagitor modul in care s-a incheiat ziua pentru ei. Thierry a facut eforturi mari pentru a obtine locul secund, in ciuda pozitiei de la start. Hayden va ataca mai mult pe urmatoarele probe. Sunt sigur ca vom avea parte de cel putin la fel de multa actiune si pe specialele de sambata si duminica”, a adaugatMichel Nandan, directorul echipei.

Rezultate Raliul Sardiniei 2018 (dupa prima zi):

1.S. OgierJ. IngrassiaFord Fiesta WRC          1:35:56,9
2.T. NeuvilleN. GilsoulHyundai i20 Coupe WRC+18,9
3.J.M. Latvala        M. AnttilaToyota Yaris WRC+37,2
4.E. Lappi                J. Ferm  Toyota Yaris WRC+41,6
5.M. ØstbergT. EriksenCitroën C3 WRC+58,3
6.H. PaddonS. MarshallHyundai i20 Coupe WRC         +1:01,5
7.C. Breen                S. Martin              Citroën C3 WRC+1:26,0